Ploaia nu a fost un impediment pentru inaugurarea Scuarului Prietenos Generațiilor din satul Telița. Zona a fost amenajată cu mobilier urban și iluminație de parc bazată pe tehnologii LED, în cadrul Programului „Consolidarea Societății Civile în țările Parteneriatului Estic”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și cofinanțat de Uniunea Europeană, implementat de consorțiul GAL Serpentina Nistrului și AO Media Vest Europa.
🤝 Declarația coordonatoarei naționale GIZ Moldova, Elena Spînu:
„O dezvoltare durabilă poate fi asigurată doar cu implicarea tuturor actorilor – autorități publice, societatea civilă, mediul și de afaceri. Orice decizii pentru o bună dezvoltare a comunității se iau doar împreună cu grupurile vizate. Noi credem că organizațiile societății civile puternice sunt partenerii de bază ai dezvoltării și îmbunătățirii condițiilor de trai în comunități. Ca urmare, Guvernul Germaniei susține OSC-urile în acest proces de identificare și rezolvare a problemelor comunitare, inclusiv prin acordare de granturi, creșterea capacităților și schimbul de bune practici cu organizații din alte țări. Evenimentul de astăzi este un bun exemplu de cooperare și dialog deschis dintre autoritățile publice și societatea civilă pentru identificarea necesarului locuitorilor din Telița și realizarea unui proiect frumos de amenajare a scuarului. Sperăm ca această cooperare să continue, iar buna experiență și lecțiile învățate să fie extinse către mai multe comunități.”
🤝 Proiectul realizat:
Evenimentul a fost organizat de Asociația GAL Serpentina Nistrului și AO Media Vest Europa, în cadrul proiectului „Smart village. Urbanism participativ – motor de dezvoltare locală durabilă pentru localități ECO-SMART”. Proiectul este finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și cofinanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului „Consolidarea Societății Civile în țările Parteneriatului Estic (2022-2026)”.
#GIZMoldova
#CSOEaP
#BetterLifeBeyondCapitals
#DezvoltareLocalaDurabila